Subiect "suprapunere perioade de asigurare" Deschis de Viorica la data: 09/17/2008 3:41am
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1
suprapunere perioade de asigurare
Scris de: Viorica la data: 09/17/2008 3:41am
Gen:F.
Data nasterii:10.07.1951
Stagiul de cotizare:28 ani ( 21 ani in Romania )cumulat, daca cei trei ani sunt considerati stagiu cotizat
Alte date:studii universitare absolvite
Intrebare: Cum se procedeaza la stabilirea dreptului la pensionare in cazul unei persoane care a realizat o perioada de stagiu cotizat in Romania si a beneficiat de pensie de invaliditate gr. III timp de patru ani. Intre timp si-a stabilit domiciliul temporar in alta tara din UE unde a desfasurat o activitate profesionala legal. Astfel s-a ajuns la o suprapunere ( pensie si stagiu cotizat in sistemul acelei tari ) timp de trei ani, pana cand a renuntat la pensie stabilindu-se definitiv in aceasta tara. Precizez ca cei trei ani sunt decisivi in recunoasterea dreptului la pensionare, dar numai daca sunt considerati stagiu cotizat. Care sunt prevederile legislatiei UE in acest sens? Isi poate exprima asiguratul preferinta pentru varianta favorabila lui?
Re: suprapunere perioade de asigurare
Scris de: la pensie la data: 09/17/2008 8:01am
Conform anexei 3 la legea 19/2000 si a datei de nastere persoana respective are dreptul la pensie la limita de varsta in mai 2010 la varsta standard de pensionare de 58 ani si 10 luni si stagiul complet de cotizare de 27 ani si 8 luni. Calculul l-am facut cu programul de „Calcul al varstei de iesire la pensie” de pe site-ul nostru.
In prezent are dreptul la pensie anticipata partiala dar pentru aceasta are nevoie sa indeplineasca stagiul complet de cotizare de 27 ani si 8 luni.
Pentru pensia anticipata partiala nu sunt luati in calcul anii in care a urmat cursurile universitare si nici anii cat a beneficiat de pensie de invaliditate gr III .
Pentru acest stagiu sunt recunoscuti:
-anii cotizati in Romania -21 ani
-anii in care a cotizat in tara din UE dupa ce a renuntat la pensia de invaliditate din Romania, pana la indeplinirea stagiului complet de cotizare de 27 ani si 8 luni (dar numai ca vechime).
In timpul cat a beneficiat de pensie de invaliditate avea dreptul sa lucreze indiferent in ce tara, dar in legislatie nu este prevazut daca sunt socotiti acesti ani in cazul cotizarii in alta tara si ramane la interpretarea Casei de Pensii in functie de instructiunile de aplicare ale legii 19/2000 pe care noi nu le cunoastem..
In schimb ani dupa renuntarea la pensia de invaliditate sunt recunoscuti deoarece Romania are incheiate conventii de reciprocitate cu tarile din UE in urma carora sunt recunoscute reciproc stagiile cotizate in cealalta tara.
In cazul cand nu indeplineste conditiile pentru pensie anticipata partiala poate iesi asa cum am spus la pensie la limita de varsta in mai 2010 cand vor fi socotiti si anii cat a urmat cursurile universitare si cei in care a beneficiat de pensie de invaliditate.
Dosarul cu actele pentru pensionare poate fi depus fie in Romania, personal sau prin alta persoana imputernicita prin o procura speciala, fie direct la organizatia la care a cotizat in strainatate si aceasta prin un schimb de corespondente cu CNPAS (Casa Nationala de Pensii) stabilesc si-si comunica reciproc drepturile de pensii din fiecare tara.
Independent de intrebarea dv va semnalam ca persoanele care detin carnetele de munca (indiferent de data cand va iesi la pensie) sunt obligate ca pana la 30 noiembrie 2008 sa depuna aceste carnete (in copie si original), o adeverinta de sporuri (daca acestea in perioada anterioara anului 1992 nu au fost trecute in carnetul de munca), o adeverita de la universitate cu certificarea perioadei cursurilor universitare precum si o copie de pe actul de identitate. Si aceste acte pot fi depuse personal sau prin imputernicit.
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1