Subiect "varsta de pensionare" Deschis de zorila maria la data: 11/11/2008 5:33am
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1
varsta de pensionare
Scris de: zorila maria la data: 11/11/2008 5:33am
Gen:feminin
Data nasterii:20.05.1957
Stagiul de cotizare: 30 de ani.

Alte date:
Intrebare: cand pot sa ies la pensie

Sunt nascuta la 20.05.1957 si am 51 ani si 6 luni. Am 31 ani si 11 luni vechime in munca, din care: 19 ani grupa II, 5 ani spor conditii grele cf legii 49 /1992 art.3 alin.1, 7 ani si 11 luni grupa III. Cand pot sa ies la pensie tinand cont de noua reglementare ca pentru fiecare an lucrat la grupa II se calculeaza un punctaj de 0.25 / an rezultand 4.75 ?
Re: varsta de pensionare
Scris de: la pensie la data: 11/11/2008 6:51am
Conform anexei 3 la legea 19/2000 si a datei de nastere dv. aveti dreptul la pensie la limita de varsta, fara reducerea de varsta pentru grupa de munca, in 20 mai 2017 la varsta standard de pensionare de 60 ani si stagiul complet de cotizare de 30 ani. Calculul l-am facut cu programul „ Varsta de iesire la pensie” de pe site-ul nostru.
Grupa a II a fost prevazuta in legea 3/1977 in vigoare pana in 1 aprilie 2001. Dupa aceasta data stagiile anterioare in aceasta grupa au fost echivalate prin Hotararea de Guvern 261/ 2001 cu grupa “conditii deosebite” prevazuta in noua lege a pensiilor 19/2000. Pentru stagiu intre 18 si 20 ani lucrat in conditii deosebite beneficiati de reducerea varstei standard de pensionare cu 4 ani care va da dreptul la pensie la limita de varsta in mai 2013 cu conditia sa aveti stagiu complet de cotizare indeplinit. Sporul de conditii grele conform legii 49/1992 este spor de salariu nu spor de vechime asa cum ati calculat dv., in schimb primiti un spor de vechime conform legii 3/1977 pentru stagiul de gr a II a de 4 ani si 9 luni cu ajutorul caruia realizati un stagiu de cotizatie de 31 ani si 6 luni depasind astfel stagiul complet de cotizare de 30 ani.
Puteti cere pensia anticipata partiala in 20 mai 2012 avand indeplinita conditia de stagiul complet de cotizare depasit. Pensia este redusa cu un procent ce depinde de numarul de luni de anticipare si de numarul de ani cu care stagiul dv depaseste stagiul complet de cotizare. Pentru cei 4 ani de reducere a varstei de pensionare pentru grupa de munca nu se calculeaza reducere pentru pensie anticipata partiala.
In privinta sporului de puncte pentru grupa II de munca pana la iesirea dv la pensie se va decide intre cele doua variante de calcul, cel al guvernului adica al OU 100/2008 care acorda un punctaj mai mic si varianta parlamentului care acorda punctajul specificat de dv.
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1