Subiect "Pensie la PFA si pensie privata" Deschis de Ionescu Horia la data: 03/18/2017 2:21pm
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1
Pensie la PFA si pensie privata
Scris de: Ionescu Horia la data: 03/18/2017 2:21pm
Gen:Masculin
Data nasterii:21.11.1989
Stagiul de cotizare: intreg
Alte date:
Intrebare:Unde merita sa-mi investesc banii?

Eu din 2012 am intrat in campul muncii( la 22 de ani ) in martie 2012. Pana in martie 2015 am avut in medie un salariu de vreo 3200 de lei.
Din martie 2015 si pana in prezent lucrez ca PFA cu norma de venit si am optat sa platesc la CAS contributia minima ( banuiesc ca asta ma pune la egalitate cu cineva cu salariu minim pe economie pe ultimii 2 ani ).
Din asta deduc( sper ca bine ) ca eu sunt in situatia unuia care a castigat 3200 de lei din martie 2012 pana in martie 2015 si apoi salariul minim pe economie( strict pentru calcularea pensiei ).
Eu nu vreau sa prelungesc situatia asta prea mult.. vreau sa contribui la pensia mea din timp.
Ma gandeam sa rezerv o suma de 2000 de lei lunar pentru pensie si acuma intrebarea e unde merita sa-i investesc?
Sa-i dau la CAS la stat sau sa-i bag intr-un cont de pensie privata?
Am primit recent o oferta de la NN asigurari dar inca nu stiu de la altii cu experienta care e situatia cu pensiile private.

Ce mi-ati recomanda?

Multumesc,
Horia
Re: Pensie la PFA si pensie privata
Scris de: la pensie la data: 03/19/2017 11:39am
Noi nu avem cunostinte in privinta eficientei fondurilor de pensie private si din aceasta cauza va vom spune parerea noastra numai in privinta pensiei din domeniul public de pensii. Va atentionam insa ca sfaturile noastre se bazeaza numai pe prevederile actuale ale legislatiei pensiilor si nu stim cum vor evolua acestea.
Conform legii pensiilor 263/2010 si a datei de nastere aveti dreptul la pensie pentru limita de varsta in data de 21 noiembrie 2054 la varsta standard de pensionare de 65 ani si stagiul minim de cotizare de 15 ani.
Procedura aplicata de dv in ultimii ani este corecta si consideram ca ar fi necesar sa o continuati minim 10 ani pentru a realiza stagiul minim de cotizare (conform legislatiei actuale dar trebuie urmarit daca acesta se majoreaza).
In privinta valorii pensiei consideram ca nu trebue sa faceti prea multe calcule pentruca pentru cei care au stagiul minim de cotizare pensia rezultata din calcul este mai mica decat pensia minima garantata si in acest caz vor primi aceasta pensie minima garantata. Atentie insa si la evolutia acestei pensii minime garantate.
In domeniul public de pensii nu este eficienta investirea unei sume mai mari decat aceea care asigura stagiul de cotizare.
Daca din activitatea de PFA nu realizati venituri si faceti declaratia numai pentru a castiga stagiu de cotizare este de urmarit si solutia incheerii unui contract de asigurare sociala cu Casa de pensii si asigurarea unei sume minime stabilite anual.
In prezent aceste doua solutii sunt apropiate ca efort financiar dar nu se stie care va fi evolutia in continuare.
Re: Pensie la PFA si pensie privata
Scris de: Ionescu Horia la data: 03/23/2017 4:57pm
Gen:M
Data nasterii:21.11.1989
Stagiul de cotizare:
Alte date:
Intrebare:

Multumesc pentru raspuns.
Deci inteleg ca nu merita sa cotizez mai mult de 15 ani in CAS pentru ca, si daca as cotiza aceeasi suma pe o perioada mai mare, nu s-ar simti nimic in pensia primita?

Acuma, sunt curios pentru mai multe scenarii.
Cum ar fi daca as plati sa zicem 2000 de lei lunar la CAS pana imi indeplinesc cei 15 ani( adica inca 10 ani )?
Cum ar fi daca as plati aceiasi bani( 2000 RON ) pana implinesc 65 de ani?


Eu inteleg ca treaba sta asa:
Conform acestei defalcari: http://www.calculatorsalariu.ro/?action=calca2&suma=7600&bonuri=0&fBaza=1&nrpers=0&impozabil=1&sporProc=0&sporFix=0&sporProcNeimp=0&sporFixNeimp=0&condmunca=0

O contributie la CAS de 2000 de lei( CAS individual si CAS retinut de la angajator ) ar fi echivalenta unui salariu brut de 7600 de RON.
Salariul mediu brut pe 2017 in Romania este 3131( contributii totale la CAS de 329 + 495 = 824 ).
Raportul intre 7600 si 3131 este 2.42 . Punctul de pensie este de 1000 de lei ( din vara asta ).

Aici o sa urmeze o salata de cuvinte.. atentie maxima sa nu pierdeti detalii pe parcurs :D.. eu chiar incerc sa inteleg sistemul

Presupunand ca eu sunt proaspat intrat in sistemul de pensii si incep din luna asta sa cotizez 2000 RON

Daca as plati 2000 de lei la CAS anul asta si, cumva, as mentine raportul intre ce platesc eu la CAS ca PFA si contributia de CAS echivalenta unui salariu mediu pe economie ( retinere CAS din salariul brut + retinerea de la angajator ) si as plati in continuu timp de cel putin 15 ani, ATUNCI as avea o pensie echivalenta cu 2.42 * punctul de pensie. Orice platesc peste 15 ani este complet degeaba, presupunand ca pastrez raportul?

Nu stiu sigur daca am facut raportul bun. Se imparte ce CAS cotizez eu PFA la CAS-ul INDIVIDUAL + CAS ANGAJATOR aferent unui salariu mediu pe economie( cum am facut in simularea de mai sus )?
SAU
Se imparte ce cotizez eu ca PFA DOAR la CAS-ul INDIVIDUAL ?( in acest caz raportul ar fi mai avantajos si as avea mai multe puncte de pensie ).

Scuzati pentru postul lung si va multumesc mult pentru atentie.
Re: Pensie la PFA si pensie privata
Scris de: la pensie la data: 03/27/2017 3:41am
Si noi ne cerem iertare daca raspunsul nostru va va supara dar ne exprimam punctul nostru de vedere privind modul cum abordati dv problema si in stilul dv.
Daca vreti cu adevarat sa intelegeti modul de calcul al pensiei credem ca ar trebui sa incepeti cu analiza metodica a prevederilor legale si numai dupa aceea sa criticati, altfel veti considera totul o „salata de cuvinte”.
Acum sunteti departe de a cunoaste aceste prevederi si faceti confuzie intre salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale si salariul mediu brut realizat pe economie precum si veniturile anuale si salariile lunare
Ne temem ca veti interpreta gresit si un calcul facut de noi in diversele variante, propuse de dv, asa cum ati facut cu varianta contributiei pentru un stagiu mai mare de 15 ani.
In continuare vom face o succinta prezentare a modului de calcul a punctajului pensiei in diverse variante insistand pe varianta PFA.
1 Pentru o perioada in care persoana este angajata :
- Se plateste un CAS total de 26,50 % la veniturile castigate lunar din care 10,5 % angajatul si 16 % angajatorul
- Se calculeaza un punctaj lunar impartind veniturile obtinute lunar (dovedite prin documente), pe toata perioada lucrata, la salariul mediu brut pe economie din acea luna, anuntat de Institutul National de Statistica.
Aceste salarii le gasiti pe site-ul nostru la adresa :
http://www.lapensie.com/forum/salariul-mediu-pe-tara.php
- Se calculeaza un punctaj anual prin impartirea sumei punctajelor lunare dintr-un an calendaristic la 12 indiferent de numarul de luni lucrate pe an.
- Se calculeaza punctajul total realizat prin suma punctajelor anuale pe toata perioada lucrata
- Se calculeaza punctajul mediu anual prin impartirea punctajului total realizat la stagiul complet de cotizare. In cazul dv s-ar folosi stagiul complet de cotizare de 35 ani .

2- Persoanele fizice autorizate (PFA)
- Platesc anual CAS de 26,50 % pentru o suma pe care o declara prin declaratia individuala, daca aceasta suma depaseste 4 salarii medii pe economie utilizate la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale (in anul 2017 salariu mediu este de 3131 lei iar suma minima anuala pentru care se plateste CAS este de 12524 lei ).
EX daca in anul 2017 declara suma minima anuala este de 12 524 lei plateste anual o suma de 3319 lei
- Se calculeaza un punctaj lunar impartind veniturile lunare calculate prin impartirea la 12 a cumelor anuale declarate prin declaratia individuala la salariul mediu brut pe economie din acea luna, anuntat de Institutul National de Statistica.
EX pentru luna ianuarie 2017 punctajul se va calcula impartind venitul lunar pe ianuarie 2017 de 1044 lei (12524/12) la salariu mediu brut pe economie realizat in luna ianuarie 2017 de 3168 lei si rezulta un punctaj lunar de 0,32955 puncte.
- Se calculeaza un punctaj anual prin impartirea sumei punctajelor lunare dintr-un an calendaristic la 12 indiferent de numarul de luni lucrate pe an.
EX sa presupunnem ca si pe celelalte luni realizati acelasi punctaj lunar veti realiza un punctaj total pe an de 3,9546 puncte iar punctajul mediu anual pe anul 2017 va fi de :
3,9546/12=0,32955 puncte
- Se calculeaza punctajul total realizat prin suma punctajelor anuale pe toata perioada cotizata
Presupunem ca si in urmatorii 15 ani realizati acelasi punctaj mediu 0,32955 puncte astfel ca in 15 ani veti realiza un punctaj total de 4,94325 puncte
- Se calculeaza punctajul mediu al pensiei prin impartirea punctajului realizat pe toata perioada cotizata la stagiul complet de cotizare. In cazul dv se foloseste stagiul complet de cotizare de 35 ani .
EX 4,94325/35=0,14124 puncte
- Se calculeaza valoarea pensiei inmultind punctajul mediu al pensiei cu valoarea punctului de pensie de 1000 lei (propus de dv ). Rezulta o pensie de :
0,14124X1000=142 lei
Aceasta fiind mai mica de pensia minima de 520 lei se va acorda pensia de 520 lei.
Si acum fiindca nu erati de acord ca este inutila plata in acest sistem a unui stagiu mai mare de 15 ani sa presupunem ca aceiasi persoana nu cotizeaza 15 ani ci 30 ani in aceleasi conditii .
In acest caz va obtine suma punctajelor anuale de 9,8865 puncte, punctajul mediu al pensiei de 0,28247 puncte si o pensie de 283 de lei care fiind mai mica de pensia minima i se va acorda tot pensia minima de 520 lei.
Concluzia o trageti dv.
Ne prim aici deoarece credem ca salata este acum de varza si nu stim cum este digerata.
Re: Pensie la PFA si pensie privata
Scris de: Horia Ionescu la data: 03/27/2017 6:11pm
Gen:
Data nasterii:
Stagiul de cotizare:
Alte date:
Intrebare:

Multumesc din nou pentru raspunsul elaborat.
Imi pare rau daca s-a inteles ca v-am criticat.
Nu v-am criticat deloc in postarile mele anterioare. Am apreciat si apreciez in continuare ceea ce faceti aici, faptul ca ne oferiti unelte pentru a intelege mai bine sistemul de pensie si ca oferiti consultanta pe forum.

Eu sunt constient ca nu cunosc destul de bine toata nomenclatura legala si toata fiscalitatea dar incerc sa fac pasi ca sa pot lua decizii cat mai bune pentru viitor.

Am aflat multe lucruri noi din ultimul vostru raspuns. Am inteles ca suma punctelor de pe anii in care am contribuit se impart la 35 indiferent daca am cotizat 15 ani sau 45 de ani.

PFA-ul meu este pe norma de venit, nu pe sistem real. Eu nu trebuie sa estimez cat voi castiga, sa platesc taxele in functie de estimare si apoi sa rectific. Eu platesc o norma fixa( chit ca castig sub sau peste aceasta ) iar la pensie eu am platit in ultimii 2 ani minimul obligatoriu pentru a ramane cu cati mai multi bani in buzunar si pentru ca trebuia sa stiu daca merita sa investesc mai mult.

Bazat pe ceea ce am aflat o sa fac niste calcule sa vad ce mi se intoarce daca investesc o suma X lunar in CAS sau intr-o pensie privata ( gen NN ).

Multumesc pentru toate informatiile si sper ca nu v-am suparat eu,
Horia
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1