Subiect "pilon 2 pensii private" Deschis de maria popa la data: 09/21/2021 2:38am
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1
pilon 2 pensii private
Scris de: maria popa la data: 09/21/2021 2:38am
Gen:f
Data nasterii:8 09 1964
Stagiul de cotizare: 36,6 cu grupa2 fac 39
Alte date:am si la pilon 2
Intrebare:cum influenteaza pilonu 2 pensia anticipata partial ,va fi diminuata pensia?. Care va fi procentul de penalizare daca ies in mai la pensie anticipata . Cum se calculeaza punctul de pensie in functie de salariu ? UN MIC EXEMPLU DACA SE POATE DEOARECE AM CITIT MAI MULTE DAR NU M INTELES.
'
Re: pilon 2 pensii private
Scris de: la pensie la data: 09/21/2021 4:38am
Conform legii pensiilor 263/2010 si a datei de nastere aveti dreptul la pensie pentru limita de varsta in data de 08 mai 2027 la varsta standard de pensionare de 62 ani si 8 luni si stagiul minim de cotizare de 15 ani.
Aveti dreptul la pensie anticipata partiala, diminuata, la varsta de pensionare de 57 ani si 8 luni, adica in data de 08 mai 2022 si stagiul complet de cotizare de 33 ani si 10 luni. Diminuarea depinde de numarul de luni de anticipare si de numarul de ani intregi cu care este depasit stagiul complet de cotizare, de 33 ani si 10 luni, la data depunerii dosarului.
Cei care au contribue si la pilonul II de pensii li se repartizeaza suma pentru care au platit contributie de asigurare sociala (CAS) intre cele doua fonduri pilonul I, public si pilonul II, privat, proportional cu procentul platit pentru fiecare pilon astfel :
In anii 2018 - 2021 s-a platit CAS total 25 % din care 3,75 % pentru pilonul II si 21,25 % pentru pilonul I, adica 15 % din suma pentru care s-a platit CAS se repartizeaza pentru pilonul II si 85 % din suma pentru care s-a platit CAS se repartizeaza pentru pilonul I.
Pentru a va calcula diminuarea pensiei anticipate partiale daca o cereti in 08 mai 2022 trebuia sa precizati clar stagiul de cotizare lucrat in grupa II. Din informatiile date am luat in calcul stagiul de cotizare lucrat in grupa II 100 % de 10 ani. In acest caz calculul este urmatorul :
Pentru stagiul de 10 ani intregi lucrat in gr II de munca beneficiati de stagiu de cotizare suplimentar aferent grupelor de munca de 2 ani si 6 luni care se cumuleaza la stagiul de cotizare si realizati un stagiu total de cotizare de 39 ani.
Stagiul in grupa II a fost echivalat cu grupa “conditii deosebite”.
Pentru stagiul de 10 ani intregi lucrat in conditii deosebite beneficiati de reducerea varstei de pensionare cu 3 ani si 4 luni si va puteti pensiona cu pensie pentru limita de varsta la varsta de 59 ani si 4 luni adica in data de 08 ianuarie 2024.
Daca cereti pensie anticipata partiala in 08 mai 2022 pentru 20 de luni de anticipare si depasirea stagiului complet de cotizare cu 5 ani intregi pensia anticipata partiala va fi diminuata cu 5 %.
Modul de calcul al pensiei este urmatorul :
- Se calculeaza un punctaj lunar impartind suma pentru care s-a platit CAS la salariul mediu pe economie din luna calculata. In cazul in care s-a contribuit si la pilonul II se ia in calcul suma repartizata pentru pilonul I in luna respectiva.
Ex : In luna ianuarie 2020 suma castigata a fost de 5000 lei si salariul mediu pe economie a fost de 5225 lei
Contribuinduse si la pilonul II pentru pilonul I se repartizeaza suma de 5000X0,85 adica 4250 lei
Punctajul lunar va fi 4250/5225 = 0,81340 puncte
- Se calculeaza un punctaj anual impatind suma punctajelor lunare din un an la 12
EX: daca in tot anul 2020 suma lunara repartizata pilonului I este de 4250 lei suma punctajelor lunare va fi de 9,46248 puncte iar punctajul mediu anual va fi de :
9,46248/12 = 0,78854 puncte
. Mai mic decat punctajul lunar in luna ianuarie deoarece salariul mediu pe economie a crescut in celelalte luni ale anului.
- Se calculeaza suma punctajelor anuale pe toata perioada lucrata.
Presupunand ca ati lucrat 37 ani si ati avut pe toata perioada punctaje anuale egale aceasta suma va fi de 37X0,78854 = 29,17598 puncte
- Se calculeaza punctajul mediu al pensiei impartind suma punctajelor anuale la stagiul complet de cotizare care in cazul dv este de 33 ani si 10 luni (33,83333)
EX : 29,17598/33,83333 = 0,86234 puncte
- Se calculeaza punctajul mediu al pensiei corectat cu indicele de corectie din anul iesirii la pensie. Presupunem ca in anul 2022 indicele de corectie va fi tot 1.41.
Ex : 0,86234 X 1,41 = 1,21590 puncte
Se calculeaza valoarea pensiei inmultind punctajul mediu corectat al pensiei cu valoarea punctului de pensie din data platii pensiei. Presupunem ca in luna mai a anului viitor valoarea punctului de pensie va fi de 1500 lei.
Ex : 1,21590 X 1500 = 1823,85 lei rotunjit 1824 lei.
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1