Subiect "pensie anticipata" Deschis de Georgia la data: 03/24/2011 7:20am
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1
pensie anticipata
Scris de: Georgia la data: 03/24/2011 7:20am
Gen:F
Data nasterii:12.10.1952
Stagiul de cotizare:35 ani si 20 zile la 1.04.2011
Alte date:am lucrat in grupa I-a 50% , 7 ani si 8 luni(01.09.1978-01.05.1986);am absolvit o facultate la zi de 4 ani
Intrebare:va rog frumos sa-mi spuneti daca am vreo posibilitate sa ma pensionez inainte de 12.01.2012 si daca nu, care ar fi penalizarea pentru lunile ramase?
Re: pensie anticipata
Scris de: la pensie la data: 03/25/2011 10:34am
Conform legii unitare a pensiilor 263/2010 si a datei de nastere dv. aveti dreptul la pensie pentru limita de varsta, fara reducerea pentru grupa de munca, in 12 ianuarie 2012 la varsta standard de pensionare de 59 ani si 3 luni si stagiul complet de cotizare de 28 ani si 6 luni.
Grupa I a fost prevazuta in legea 3/1977 in vigoare pana in 1 aprilie 2001 dupa aceasta data stagiile anterioare in grupa I au fost echivalate cu grupele “conditii speciale” sau “conditii deosebite” . Aceasta informatie o obtineti de la angajatorul la care ati lucrat stagiile in grupa I de munca de unde trebuie sa obtineti adeverinta in care sa se certifice stagiul in grupa de munca si daca a fost echivalat cu conditii speciale.
Pentru stagiul de 7 ani in grupa I de munca beneficiati de un spor de vechime de 3 ani si 6 luni care se cumuleaza la stagiul de cotizare impreuna cu stagiul asimilat pentru studii universitare si realizati un stagiu total de 42 ani si 6 luni.
In functie de prevederile legii unitare a pensiilor 263/2010 pot fi 2 variante de pensionare
Daca locul de munca de gr I a fost echivalat cu conditii speciale pentru un stagiu in aceasta grupa de 3 ani (calculat cu procentul lucrat de 50 % si luati numai anii intregi) aveti dreptul la reducerea varstei standard de pensionare cu 1 an si 6 luni si in prezent puteti sa va pensionati cu pensie pentru limita de varsta.
Daca locul de munca de gr I a fost echivalat cu conditii deosebite pentru un stagiu in aceasta grupa de 3 ani nu aveti dreptul la reducerea varstei standard de pensionare deoarece acesta se acorda pentru stagii mai mari de 6 ani.
Aveti dreptul la pensie anticipata (nediminuata) deoarece aveti varsta mai mare de 54 ani si 3 luni si stagiul de cotizare mai mare de 36 ani si 6 luni (la acest stagiu se ia in calcul sporul de vechime pentru grupa de munca nu si stagiul asimilat pentru studii superioare).
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1