Subiect "pensia" Deschis de Gabita la data: 04/05/2018 12:44pm
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1
pensia
Scris de: Gabita la data: 04/05/2018 12:44pm
Gen:
Data nasterii:16 septembrie 1963
Stagiul de cotizare:In Romania am lucrat:10 ani si 7 luni din care 2 ani si 5 luni grupa 1
In Canada 14 ani si 4 luni
Am reinceput sa cotizez in Romania de anul trecut,
Alte date: Faculatate 5 ani in Romania
Intrebare:Cand ma pot pensiona la limita de varsta?
Cand ma pot pensiona cel mai devreme si cum se iau in calcul cei 2 ani si 5 luni grupa 1?
Va multumesc frumos!
Re: pensia
Scris de: la pensie la data: 04/10/2018 10:28am
Romania are incheiat un acord bilateral cu Canada in domeniul asigurarilor sociale.
In cadrul acordului bilateral incheiat intre Romania si Canada se prevede ca pensia sa se calculeze diferit pentru perioadele lucrate in cele doua tari, conform legislatiei din tara respectiva si ca pentru deschiderea dreptului la pensie sa fie cumulate stagiile lucrate in cele doua tari (numai ca vechime)
Legislatia din Romania prevede varste standard de pensionare diferite pentru barbati fata de femei. Din aceasta cauza pentru a va face calculul varstelor de pensionare si sa va dam si alte indrumari va rugam sa reveniti si sa ne dati urmatoarele informatii :
- Genul (barbat sau femeie).
- Daca in prezent lucrati in Canada
Re: pensia
Scris de: Gabita la data: 04/10/2018 9:35pm
Gen:F
Data nasterii:16 septembrie 1963
Stagiul de cotizare:
In Romania am lucrat:10 ani si 7 luni din care 2 ani si 5 luni grupa 1
In Canada 14 ani si 4 luni . Am incetat sa lucrez in Canada din data de 1 Iulie 2017.
Am reinceput sa cotizez in Romania de anul trecut,2017, din Iunie.
Alte date: Faculatate 5 ani in Romania cursuri de zi.
Intrebare:Cand ma pot pensiona la limita de varsta?
Cand ma pot pensiona cel mai devreme si cum se iau in calcul cei 2 ani si 5 luni grupa 1?
Va multumesc frumos!
Re: pensia
Scris de: la pensie la data: 04/11/2018 3:43am
Romania are incheiat un acord bilateralcu Canada in domeniul asigurarilor sociale. In Romania acest acord a fost aprobat prin legea 183/2010. Conform acestui acord pentru acordarea drepturilor la pensie din Romania se cumuleaza (numai ca vechime) si stagiul de cotizare din Canada (conform acestui acord se recunoaste stagiul de cotizare de 15 ani in Canada)
In Romania aveti urmatoarele drepturi la pensie :
Conform legii pensiilor 263/2010 si a datei de nastere aveti dreptul la pensie pentru limita de varsta, fara reducerea varstei de pensionare pentru stagiul in grupa de munca in data de 16 martie 2026 la varsta standard de pensionare de 62 ani si 6 luni, stagiul complet de cotizare de 33 ani si 4 luni si stagiul minim de cotizare de 15 ani.
Primiti pensie pentru limita de varsta la varsta de 62 ani si 6 luni fara a fi nevoie sa va mai completati stagiul de cotizare in Romania, prin contract de asigurare sociala si fara a face dovada stagiului cotizat in Canada, deoarece aveti stagiul minim de cotizare de 15 ani. La aceasta pensie se ia in calcul si stagiul de cotizare asimilat pentru studii universitare.
Stagiul dv in grupa I a fost echivalat cu grupa “conditii speciale”
Pentru stagiul de 2 ani si 5 luni lucrat in gr I nu beneficiati de stagiu de cotizare suplimentar deoarece acest stagiu este mai mic de 5 ani.
Pentru stagiul de 2 ani lucrat in conditii speciale beneficiati de o reducerea a varstei de pensionare cu 1 an si va puteti pensiona cu pensie pentru limita de varsta la varsta de 61 ani si 6 luni, adica in data de 16 martie 2025, daca pana atunci va completati stagiul de cotizare cu cca 3 ani si 3 luni si realizati stagiul complet de cotizare. Atentie insa la acest calcul, deoarece in Romania stagiu de cotizare se socoteste la ani, luni si zile si daca dupa facultate v-ati angajat inainte de 01 octombrie a aceluiasi an perioada stagiului asimilat pentru studii universitare este mai mic de 5 ani si va trebui completat prin contract de asigurare sociala. In prvinta oportunitatii completarii stagiului de cotizare cu Contract de asigurare sociala in Romania va dam urmatoarele sfaturi.
- Ar trebui sa faceti o analiza a eficientei completarii stagiului de cotizare cu cca 3 ani si 3 luni pentru a beneficia de reducerea numai cu 1 an a varstei de pensionare. Pentru aceasta analiza ar trebui sa faceti o estimare a punctajului pensiei pentru limita de varsta.
Aceasta estimare o puteti face cu programul de calcul pensie de pe site-ul nostru. Daca va hotarati sa faceti aceasta estimare reveniti pentru cateva sfaturi utile.
Nu puteti sa va pensionati cu pensie anticipata partiala cu anticipare de pana la 5 ani fata de varsta standard de pensionare deoarece pentru aceasta trebuie sa realizati stagiul complet de cotizare cumuland stagiul de cotizare din Romania (fara a lua in calcul stagiul de cotizare asimilat pentru studii universitare) si stagiul de cotizare din Canada. In aceste conditii ar trebui sa completati stagiul de cotizare cu cca 8 ani si 3 luni si numai dupa aceia sa va pensionati.
Re: pensia
Scris de: Gabita la data: 04/11/2018 8:36am
Multumesc frumos!
Dar care e diferenta intre gr 1 si conditii speciale?
grupa 2 ar fi asimilata tot cu conditii speciale?
Cu doi ani conditii speciale pot castiga si reducerea stagiului de cotizare de la 33 la 32?
Multumesc mult.
Re: pensia
Scris de: la pensie la data: 04/11/2018 9:11am
Grupele de munca I si II au fost acordate pentru anumite locuri de munca in perioada anterioa datei de 01 aprilie 2001 cand a fost in vigoare legea pensiilor 3/1977.
Conform legii 3/1977 s-au acordat stagii de cotizare suplimentare de 6 luni pentru 1 an intreg lucrat in gr I si 3 luni pentru 1 an intreg lucrat in gr II numai daca stagiile de cotizare lucrate in grupele I si II sunt de minim 5 ani, ceiace nu este cazul dv. Deci stagiile de cotizare suplimentare aferente stagiilor in grupele de munca nu scad stagiile complete de cotizare ci cresc stagiul de cotizare realizat.
Dupa data de 01 aprilie 2001 a fost adoptata legea pensiilor 19/2000 care a abrogat legea pensiilor 3/1977 si prevederile acesteia. Conform acestei legi grupele superioare de munca nu s-au mai numit gr I si II de munca ci conditii speciale de munca si conditii deosebite de munca. Pentru a fi compatibile prevederile legii pensiilor 3/1977 si 19/2000 pentru cei care s-au pensionat dupa 01 aprilie 2001, dupa mai multe balbaeli, s-au facut urmatoarele asimilari :
Grupa I s-a asimilat cu conditii speciale
Grupa II s-a asimilat cu conditii deosebite.
In privinta stagiului de cotizare suplimentar aferent grupelor de munca legea 19/2000 a avut prevederi asemanatoare cu legea 3/1977 adica : s-au acordat stagii de cotizare suplimentare de 6 luni pentru 1 an intreg lucrat in conditii speciale si 3 luni pentru 1 an intreg lucrat in conditii deosebite fara a mai prevedea limita minima la 5 ani.
In cazul dv deoarece nu ati precizat perioada lucrata in gr I de munca am apreciat ca acest stagiu fiind specificat de dv in gr I a fost inainte de 01 aprilie 2001 si din aceasta cauza am introdus in calcul pragul de 5 ani stabilit de legea 3/1977.
Re: pensia
Scris de: Gabita la data: 04/11/2018 10:04am
Intrebare: Multumesc. Tot nu mi-e clar cum influenteaza grupa 1 or conditii speciale stagiul de cotizare. De exemplu in cazul meu, stagiul complet de cotizare de 33 ani si 4 luni. Pentru ca am lucrat 2ani in conditii speciale va fi 32 si 4 luni? Ori se mai adauga un an la ceea ce eu deja am?

Am vazut cateva raspunsuri pentru grupa1 si am ramas cu impresia ca grupa1 influenteaza varsta de pensionare dar si stagiul de pensionare. Multumesc.
Re: pensia
Scris de: la pensie la data: 04/12/2018 2:13am
Ni se pare normal sa nu va fie clare explicatiile noastre pentruca din cauza ca datele dv nu au fost clare nu v-am calculat noi stagiul de cotizare ci v-am dat numai modul de calcul pe care nu l-ati inteles si avem impresia ca nici nu ati facut efort sa-l intelegeti.
Va propunem sa ne dati datele necesare si sa va calculam noi stagiul de cotizare.
Datele necesare pentru calculul stagiului de cotizare, in cazul dv, sunt :
- Perioada in care ati urmat studiile universitare (anii).
- Data angajarii in Romania dupa facultate.
- Recomfirmati stagiul de cotizare din Romania sau precizati datele calendaristice intre care ati lucrat.
- Perioada calendaristica in care ati lucrat in grupa I de munca.
- Perioada calendaristica in care ati cotizat pe contract de asigurare sociala in Romania (perioada inceputa anul trecut).
- Recomfirmati stagiul de cotizare din Canada sau precizati datele calendaristice intre care ati lucrat.
Re: pensia
Scris de: Gabita la data: 04/13/2018 9:02am
Multumesc.
Datele cerute:
- Perioada in care ati urmat studiile universitare (anii):
1982-1987 Facultate in Romania, cursuri de zi
- Data angajarii in Romania dupa facultate:
1 Oct 1987
- Recomfirmati stagiul de cotizare din Romania:
1 Oct 1987 pana la 1 Mar 1990 (2 ani si 5 luni grupa1)
1 Mar 1990 pana 1 August 1997 (7 ani si 5 luni)
Somaj: 1 August 1997-28 Aprilie 1988 (8 luni si 28 zile)
- Perioada calendaristica in care ati lucrat in grupa I de munca:
1 Oct 1987 pana la 1 Mar 1990 (2 ani si 5 luni grupa1)
- Perioada calendaristica in care ati cotizat pe contract de asigurare sociala in Romania (perioada inceputa anul trecut):
din 15 Mai 2017 am inceput sa platesc cotizatie (cotizatie pentru salariul minimum)
- Recomfirmati stagiul de cotizare din Canada sau precizati datele calendaristice intre care ati lucrat:
2 luni in 2001
2 luni in 2002
1 Iunie 2003 - 1 Iulie 2017 ((14 ani si 1luna)
Multumesc mult.
Re: pensia
Scris de: la pensie la data: 04/13/2018 9:50am
Conform datelor furnizate de dv aveti urmatoarele stagii de cotizare :
Stagiu de cotizare recunoscut in Romania :
In Romania
- Stagiu de cotizare lucrat 9 ani si 9 luni
- Stagiu de cotizare asimilat pentru perioada de somaj 8 luni si 28 zile
- Stagiu asimilat pentru studii universitare 5 ani
- Stagiu de cotizare obtinut prin contract de asigurare sociala 11 luni la data de 15 aprilie 2018
Un stagiu total la data de 17 aprilie 2018 16 ani si 5 luni.
Deoarece stagiul lucrat in gr I a fost realizat inainte de 01 aprilie 2001 cand era in vigoare legea 3/1977 conform art 16 al acestei legi nu beneficiati de stagiu suplimentar aferent grupei de munca.
In Canada
- Un stagiu de cotizare recunoscut in Romania de 14 ani si 5 luni
Astfel cumuland Stagiile de cotizare recunoscute in Romania realizate pana la data de 17 aprilie 2018 in cele doua tari rezulta 30 ani si 10 luni si va lipsesc 2 ani si 6 luni pentru a realiza stagiul complet de cotizare de 33 ani si 4 luni pentru a beneficia de reducerea varstei standard de pensionare cu 1 an de la 62 ani si 6 luni la 61 ani si 6 luni
Singurul semn de intrebare este daca la acest calcul in vederea realizarii stagiului complet de cotizare pentru a beneficia de reducerea varstei de pensionare se ia in calcul stagiul de cotizare cumparat prin contract de asigurare sociala.
Nu stim daca atunci cand ati incheiat contractul de cotizare ati discutat cu functionarul de la Casa de pensii acest lucru.
Daca reveniti deschideti un mesaj nou.
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1