Gen:f
Data nasterii:feb 1965
Alte date : 5 ani facultate la zi in perioada 1983-1988
Urmeaza cerere pensionare curand
Intrebare:
1) In cazul meu, punctajul pentru perioada facultatii va fi cel aproxaximativ egal cu cel calculat pe site-ul dvs, in conditiile L360:
"Art. 14
(2) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a) şi b) realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, la determinarea punctajului lunar se utilizează salariul minim pe economie, brut sau net, după caz, ori salariul de bază minim brut pe ţară din perioadele respective.
Art. 14. - (1) În sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul:
a) a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvenţă ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare iniţială, cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licenţă, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz";
2) Cele 0,25 puncte anuale se acorda celor care au fost studenti dupa 1 apr 2001, dar se vor pensiona in baza L 360, conform
"Art. 86.
(2) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a), b) şi e) punctajul lunar este de 0,25 puncte"?

Ati inteles corect.
In cazul dv, care ati urmat cursurile universitare inainte de 01 aprilie 2001, la calculul punctajelor lunare se utilizeaza stagiul minim pe economie din acea perioada coform art 138 alin (2) din legea noua a pensiilor (nu art 14)
Prevederea mentionata la punctul 2) se aplica celor care au urmat cursurile universitare dupa 01 aprilie 2001 si ies la pensie dupa 01 septembrie 2024.