Subiect "cand poate depune dosar de pensionare" Deschis de corina la data: 07/23/2014 6:54am
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1
cand poate depune dosar de pensionare
Scris de: corina la data: 07/23/2014 6:54am
Gen:m
Data nasterii:16.10.1954
Stagiul de cotizare:40
Alte date:
Intrebare:buna ziua,
sotul meu si-a depus dosarul de pensie in austria si va putea iesi la pensie incepand cu data de 1.11.2016 cumuland vechimea de 16 ani din romania si 26 ani in austria.statul austriac plateste pensia pt anii munciti in austria.vreau sa va intreb cand poate depune dosarul de pensie in romania,daca are dreptul la pensie anticipata in romania tot din 2016 sau beneficiaza doar la limita de varsta 65 ani?
va multumesc
Re: cand poate depune dosar de pensionare
Scris de: la pensie la data: 07/23/2014 11:05pm
Conform legii pensiilor 263/2010 si a datei de nastere sotul dv are dreptul in Romania la pensie pentru limita de varsta in data de 16 octombrie 2019 la varsta standard de pensionare de 65 ani, stagiul complet de cotizare de 35 ani si stagiul minim de cotizare de 15 ani.
Are dreptul la pensie anticipata partiala, diminuata, incepand cu 16 octombrie 2014. Pentru a beneficia de aceasta pensie trebuie sa aiba stagiul de cotizare de minim 35 ani care va fi completat (numai ca vechime) cu stagiul de cotizare din Austria.
Diminuarea pensiei anticipate partiale depinde de numarul de luni de anticipare pana la 16 octombrie 2019, acestea inmultindu-se cu 0,75%. Astfel daca o cere in 16 octombrie 2014 pentru 60 luni de anticipare diminuarea este de 45 % iar daca o cere in 16 noiembrie 2016 pentru 35 luni de anticipare diminuarea este de 26,25%.
Re: cand poate depune dosar de pensionare
Scris de: corina la data: 07/24/2014 12:32am
Gen:m
Data nasterii:16.10.1954
Stagiul de cotizare:
Alte date:
Intrebare:
va multumesc pt raspunsul prompt si clar.spuneti-mi,va rog,daca ar depune dosarul incepand cu 16.oct.2016 pt pensie anticipata cu diminuare asa cum mi-ati explicat,din 16 oct.2019 ar intra la pensia pt limita de varsta sau ar ramane cu pensia diminuata pt anticipare?
Re: cand poate depune dosar de pensionare
Scris de: la pensie la data: 07/24/2014 8:35pm
Daca depune dosarul de pensie anticipata partiala in 16 octombrie 2016, pentru 3 ani de anticipare diminuarea pensiei va fi de 27 %.
La varsta standard de pensionare de 65 ani adica in 16 octombrie 2019 pensia anticipata partiala se transforma din oficiu (fara cerere) in pensie pentru limita de varsta operandu-se urmatoarele modificari :
- Se elimina diminuarea.
- Se recalculeaza pensia prin introducerea in calcul a eventualelor stagii de cotizare asimilate cum ar fi : stagiul militar, studii universitare, etc daca exista la dosar adeverinte pentru aceste stagii, care nu se iau in calculul pensiei anticipate partiale .
Daca nu intentioneaza sa depuna dosarul de pensionare cu pensie anticipata partiala in acest an poate completa stagiul de cotizare cu 1 an si daca realizeaza cumulat in Romania si Austria 43 ani poate beneficia in Romania de pensie anticipata, nediminuata care poate fi obtinuta dupa 16 octombrie 2014 (la data realizarii stagiului de 43 ani) si care, la fel, la varsta standard de pensionare va fi transformata din oficiu in pensie pentru limita de varsta si va fi recalculata cu stagiile de cotizare assimilate.
Completarea cu 1 an a stagiului de cotizare se face fie prin angajare si plata contributiei pentru pensie timp de 1 an in Romania sau in Austria fie prin incheierea unui contract de asigurare sociala cu Casa de pensii din Romania. In cazul acestui ultim contract plateste o contributie minima care in anul 2014 este de 252 lei.
Re: cand poate depune dosar de pensionare
Scris de: corina la data: 07/25/2014 3:34am
Gen:
Data nasterii:
Stagiul de cotizare:
Alte date:
Intrebare:sotul este cetatean austriac,este angajat,lucreaza.a depus dosarul de pensionare in austria,s-au cumulat perioadele de cotizare si a primit raspunsul oficial.poate iesi la pensie incepand cu 1.11.2016.nu stiam prea bine cum trebuie sa procedeze pentru pensia cuvenita anilor de contributie din romania.cred ca este cel mai bine sa-si depuna dosarul in momentul in care se pensioneaza in austria oct-nov 2016.
va multumim inca o data pentru raspunsul clar si amabilitatea dvs.
Re: cand poate depune dosar de pensionare
Scris de: corina la data: 07/25/2014 4:21am
Gen:
Data nasterii:
Stagiul de cotizare:
Alte date: angajat
Intrebare:daca este angajat in austria,poate face in paralel un contract de asigurare sociala in romania pentru un an?am citit undeva pe un site ca nu se poate,de aceea va intreb.
cu respect
Re: cand poate depune dosar de pensionare
Scris de: la pensie la data: 07/26/2014 4:47am
Pot sa incheie un contract de asigurare sociala si persoanele care sunt angajate fie in Romania fie in alta tara beneficiind de prevederile art 6 alin (2) din legea pensiilor 263/2010 care specifica :
“Se pot asigura in sistemul public de pensii, pe baza de contract de asigurare sociala, in conditiile prezentei legi, avocatii, personalul clerical si cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate in sistemul public, precum si orice persoana care doreste sa se asigure, respectiv sa isi completeze venitul asigurat”
Noi insa nu consideram ca este oportuna incheiere unui contract de asigurare sociala nici pentru completarea stagiului de cotizare daca va continua sa lucreze in Austria si nici pentru completarea venitului asigurat deoarece influenta acestei completari asupra pensiei este foarte mica si nu justifica efortul financiar.
Nu stim cat cunoasteti dv despre pensia comunitara dar vom incerca sa va mai dam cateva informatii :
Cei care au lucrat in doua tari din UE primesc o pensie comunitara.
Pensia comunitara este compusa din doua componente calculate conform legislatiei fiecarei tari din UE si ambele componente pot fi transmise la domiciliul pensionarului.
Se iau in considerare stagiile de cotizare din cealalta tara numai din punct de vedere al stagiului de cotizare necesar pentru deschiderea dreptului la pensie.
Dosarul de pensionare puteti sa-l depuneti in Romania sau in Austria acolo unde depuneti dosarul din Austria.
Daca il depuneti in Romania puteti sa-l depuneti personal sau prin o persoana mandatata prin procura
- Daca depuneti personal dosarul il puteti depune la Casa de pensii teritoriala de care a apartinut ultimul dv domiciliu sau la alta casa de pensii teritoriale.
- Daca depuneti dosarul de pensii prin alta persoana din Romania, mandatata de catre dv prin procura dosarul se depune la casa teritoriala de care apartine domiciliul acestei persoane. Procura de mandatare poate fi eliberata de un notar public in Romania sau ambasada sau un consulat ale Romaniei in Austria.
Dar inainte de intocmire a dosarului pentru pensie in Romania trebuie sa va atragem atentia ca aici Casa Nationala de Pensii Publice a initiat in urma cu mai multi ani o actiune de scanare a carnetelor de munca in vederea intocmirii unei arhive electronice. Posesorii de carnete de munca trebuiau sa le prezinte pentru scanare, Presupunand ca dv nu ati prezentat carnetul de munca pentru scanare trebuie mai intai sa se reglementeze aceasta. Prezentarea carnetului de munca pentru scanare la una din Casele de pensii teritoriale poate fi facuta deasemenea fie personal fie de o alta persoana mandatata prin procura.
Informatii suplimentare privind pensile comunitare gasiti pe site-ul Casei Nationale de Pensii la adresa :
http://www.cnpas.org/portal/media
Unde faceti click pe
-Pensionari cu domiciliul in strainatate Aici gasiti si documentele necesare pentru dosarul de pensie.
- Acorduri bilaterale.
- Relatii europene.
Re: cand poate depune dosar de pensionare
Scris de: corina la data: 07/26/2014 8:14am
Gen:
Data nasterii:
Stagiul de cotizare:
Alte date:
Intrebare:
va multumim.
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1