Gen: barbat
Data nasterii: octombrie 1950
Stagiul de cotizare: 41
Alte date:Absolvent Matematica Bucuresti 1973, specializare 1973-1974
Intrebare:Unde este definita durata normala de studii universitare? Sau este interpretata de Casa de Pensii astfel încât să fim privați la dreptul de vechime pe perioada specializării? În 1969 am intrat la Facultatea de Matematică - Mecanică București la un ciclu de studii de 5 ani. Pe parcurs, Ceaușescu a modificat structura ciclului de învățământ în 4 ani, cu diplomă de licență absolvită în 1973, urmață de încă 1 an, prin selecție la specializare, absolvit cu Certificat de Absolvire. Casa de Pensii București consideră că acest an NU FACE PARTE DIN DURATA NORMALĂ DE STUDII, și în consecință nu este luat în calcul drept vechime în muncă, ca perioadă necontributivă. Eu cred că este o măsură ABUZIVĂ și DISCRIMINATORIE. Acel an de specializare (Informatică) m-a format pentru aproape toată cariera mea, ..... și cu toate astea nu este luat în considerare. Acel an nu este asimilat nici măcar unei perioade de somaj.... Cum sunt făcute legile acestei țări? Sau cum sunt aplicate? În accepțiunea uzuală, neexistând o definiție, durata normală ar putea fi afectată doar de repetarea anului universitar pentru alte motive decât cele medicale. Ori aici nu este cazul de așa ceva. Vreau să știu cum au procedat și alții care sunt în aceeși situație cu mine.