Subiect "depunere dosar de pensionare?" Deschis de Sorin Pirvu la data: 01/14/2022 12:31pm
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1
depunere dosar de pensionare?
Scris de: Sorin Pirvu la data: 01/14/2022 12:31pm
Gen:M
Data nasterii:07 05 1968
Stagiul de cotizare:34 ani contributiv + 1an și 4 luni asimilat(Stagiul militar)
Alte date:20 de ani de grupa1/specială
Intrebare:Pot depune dosarul pentru pensionare? Pe calculatorul pus la dispoziție, spune ca ma încadrez...
Re: depunere dosar de pensionare?
Scris de: la pensie la data: 01/15/2022 12:48pm
Conform legii pensiilor 263/2010 si a datei de nastere aveti dreptul la pensie pentru limita de varsta, fara reducerea varstei de pensionare pentru stagiul in grupa de munca, in data de 07 mai 2033 la varsta standard de pensionare de 65 ani si stagiul minim de cotizare de 15 ani.
Pentru stagiul de 20 ani lucrat in grupa I beneficiati de stagiu de cotizare suplimentar aferent grupelor de munca de 10 ani care se cumuleaza la stagiul de cotizare impreuna cu stagiul de cotizare asimilat pentru perioada stagiului militar si realizati un stagiu total de cotizare de 45 ani si 4 luni.
Stagiul in grupa I a fost echivalat cu grupa “conditii speciale”.
Pentru stagiul de cotizare de 20 ani lucrat in conditii speciale beneficiati de o reducerea a varstei de pensionare cu 10 ani si va puteti pensiona cu pensie pentru limita de varsta la varsta de 55 ani adica in data de 07 mai 2023.
Exista unele exceptii pentru cei au lucrat 20 ani in sectorul minier in subteran sau in activitati artistice in care reducerea este mai mare de 10 ani insa dv nu ati mentionat acest lucru.
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1