Subiect "calculare iesire la pensie anticipata" Deschis de mircea s la data: 05/31/2023 1:06pm
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1
calculare iesire la pensie anticipata
Scris de: mircea s la data: 05/31/2023 1:06pm
Gen:M
Data nasterii:02.04.1967
Stagiul de cotizare:20 octombrie 1983 - azi
Alte date:stagiu militar 1 an si 4 luni(87-89), 14 ani grupa 2
Intrebare:in legea pensiei actualizate 2023 la art.49 se spune ca stagilu militar este considerat stagiu de cotizare, la art.17 Constituie stagiu de cotizare şi perioada suplimentară la
vechimea în muncă acordată pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, în baza
legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 , respectiv pentru perioadele realizate
în condiţii speciale şi condiţii deosebite de muncă. deci in cazul meu 3 luni la an, deci se adauga 3,5 ani la cei aproape 40 cat am si pot iesi la pensie, nu?la toate raspunsurile dvs, spuneti ca armata nu este asimilata ca stagiu de cotizare...ma puteti lamurii?Multumesc!
Re: calculare iesire la pensie anticipata
Scris de: la pensie la data: 06/01/2023 3:58am
Ati inteles gresit. Noi nu am afirmat ca perioada stagiului militar nu se asimileaza stagiului de cotizare. Asa cum ati mentionat si dv conform art 49 alin (1) litera c) din legea pensiilor 263/2010 perioada stagiului militar este stagiu de cotizare asimilat insa acest stagiu de cotizare asimilat se ia in calculul stagiului de cotizare necesar deschiderii dreptului la pensie de invaliditate, pensiei pentru limita de varsta cu si fara reducerea varstei de pensionare pentru stagiul lucrat in grupa de munca si nu se ia in calculul stagiului de cotizare necesar deschiderii dreptului la pensie anticipata sau anticipata partiala.
Astfel dv conform legii pensiilor 263/2010 si a datei de nastere aveti dreptul la pensie pentru limita de varsta, fara reducerea varstei de pensionare pentru stagiul de cotizare lucrat in grupa de munca in data de 02 aprilie 2032 la varsta standard de pensionare de 65 ani. Pentru aceasta pensie este necesar sa aveti stagiul minim de cotizare de 15 ani.
Pentru stagiul de 14 ani intregi lucrat in gr II de munca beneficiati de stagiu de cotizare suplimentar aferent grupelor de munca de 3 ani si 6 luni
Stagiul in grupa II a fost echivalat cu grupa “conditii deosebite”.
Pentru stagiul de 14 ani intregi lucrat in conditii deosebite beneficiati de o reducerea a varstei de pensionare cu 4 ani si 8 luni fata de varsta standard de pensionare si va puteti pensiona cu pensie pentru limita de varsta la varsta de 60 ani si 4 luni adica in data de 02 august 2027. Pentru aceasta pensie este necesar sa aveti stagiul complet de cotizare de 35 ani iar dv aveti stagiul total de cotizare (inclusiv stagiul militar si stagiul suplimentar pentru grupa de munca) de 43 ani si 1 luna.
Aveti dreptul la pensie anticipata partiala, diminuata, la varsta de 60 ani adica in data de 02 aprilie 2027. Diminuarea depinde de data la care o cereti si de stagiul de cotizare la data depunerii dosarului. Pentru aceasta pensie este necesar sa aveti stagiul complet de cotizare de 35 ani iar dv aveti stagiul total de cotizare (inclusiv stagiul suplimentar pentru grupa de munca si fara stagiul militar ) de 41 ani si 9 luni.
Aveti dreptul la pensie anticipata, nediminuata, la varsta de 60 ani adica in data de 02 aprilie 2027 daca pana atunci va completati stagiul de cotizare cu 1 an si 3 luni si realizati stagiul total de cotizare de 43 ani fara stagiul militar.
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1