Subiect "Stagiul de cotizare include si anii de facultate?" Deschis de Marcela la data: 02/02/2009 12:40am
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1
Stagiul de cotizare include si anii de facultate?
Scris de: Marcela la data: 02/02/2009 12:40am
Gen:F
Data nasterii:1947
Stagiul de cotizare:Nu stiu clar daca include si anii de facultateAlte date:
Intrebare:Anii de cotizare includ si anii de facultate?
Buna ziua. Sunt cetateana romana cu domiciliul stabilit in strainatate si in Romania cu 9 ani vechime in invatamant, 7 luni vechime ca secretar-dactilograf, si facultate de 5 ani la zi. Mi s-a spus ca anii de facultate conteaza ca vechime la intocmirea dosarului de pensie. As vrea sa stiu daca aceasta vechime include "stagiul de cotizare" adica daca nu am probleme cu faptul ca efectiv am muncit doar 9 ani(ca profesor) si 7 luni ca secretar-dactilograf la un combinat siderurgic. Pe scurt: sunt anii de facultate luati in considerare ca ani de "cotizare"? Inca o data: in curand implinesc 62 de ani. Multumesc.
Re: Stagiul de cotizare include si anii de facultate?
Scris de: la pensie la data: 02/02/2009 3:34pm
Legea pensiilor 19/2000 in vigoare prevede ca perioada cursurilor universitare (daca au fost urmate la zi si au fost absolvite) sa fie considerate stagiu asimilat si sa fie cumulate la stagiul de cotizare. Astfel dv aveti un stagiu total de cca 14 ani si 7 luni (am spus cca deoarece daca v-ati angajat dupa facultate cu cateva luni inainte de data de 30 septembrie a anului de absolvire a facultatii atunci aceste luni se scad din totalul calculat mai sus . Perioada asimilata pentru cursuri universitare se calculeaza echivalent cu stagiul unui angajat care pe aceasta perioada a avut salariul minim pe economie.
La deschiderea dreptului la pensie la limita de varsta se cer numai doua conditii si anume:
Varsta la esirea la pensie sa fie cel putin egala cu varsta standard de pensionare.
Stagiul de cotizare total sa fie mai mare decat stagiul minim de cotizare.
Atat varsta standard de pensionare cat si stagiul minim depind de data nasterii (an/luna) nu numai de an. Acestea le puteti determina exact cu programul “Varsta de iesire la pensie” accesibil de pe pagina principala a site-ului nostru.Daca aveti dificultati reveniti si ne comunicati luna nasterii si vi le calculam noi. Trebuie sa va linistim ca dv indepliniti ambele conditii. Varsta standard de pensionare pentru dv este mai mica de 57 ani si 7 luni iar stagiul minim pentru dv este mai mic de 10 ani si 7 luni.
In privinta informatiilor privind procedura deschiderii dreptului de pensie in Romania pentru asiguratii care locuiesc in strainatate mai multe gasiti la adresa : http://www.cnpas.org/portal/media ( site-ul Casei Nationale de Pensii) la “Pensionari cu domiciliul in strainatate” si “Acorduri bilaterale”. Trebuie sa nu va descurajati deoarece acest site are dese momente cand nu poate fi accesat.
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1