Subiect "PENSIE" Deschis de MARIA la data: 07/03/2009 3:36pm
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1
PENSIE
Scris de: MARIA la data: 07/03/2009 3:36pm
Gen:F
Data nasterii:20.09.1956
Stagiul de cotizare:29 ANI
Alte date:AM LUCRAT IN GR.I IN PERIOADA 19.09.1978-16.01.1988 SI GR.II IN PERIOADA 16.01.1988-28.05.1999.
Intrebare:POT SA IES LA PENSIE?ANI DE GRUPA SE ADAUGA LA VARSTA SAU LA VECHIME?
Re: PENSIE
Scris de: la pensie la data: 07/04/2009 3:51am
Conform anexei 3 la legea 19/2000 si a datei de nastere aveti dreptul la pensie la limita de varsta, fara reducerea pentru grupele de munca, in 20 septembrie 2016 la varsta standard de pensionare de 60 ani si stagiul complet de cotizare de 30 ani. Calculul l-am facut cu programul „ Varsta de iesire la pensie” de pe site-ul nostru.
Grupele I si II au fost prevazute in legea 3/1977 in vigoare pana in 1 aprilie 2001
Dupa aceasta data locurile de munca in aceste grupe de munca au fost echivalate astfel:
Stagiile de gr I fie cu grupa conditii speciale prin legea 226/2006 fie cu grupa conditii deosebite prin Hotararea de Guvern 261/ 2001 iar stagiile de gr II cu grupa conditii deosebite prin Hotararea de Guvern 261/ 2001.
Modul de echivalare a stagiului dv de gr I il puteti afla de la intreprinderea unde ati lucrat acest stagiu sau studiind anexele legii 226/2006
Pentru stagiile de gr I si II beneficiati de sporuri de vechime astfel: Pentru stagiul de 9 ani in gr I de un spor de vechime de 4 ani si 6 luni iar pentru stagiul de 11 ani in gr II de un spor de vechime de 2 ani si 9 luni care se adauga la stagiul de cotizare si rezulta un stagiu de cotizare total de 36 ani si 3 luni.
In functie de modul de echivalare al locului de munca de gr I exista urmatoarele variante de pensionare:
Varianta 1
Daca locul de munca de gr I, a fost echivalat cu conditii speciale prin prevederile legii 226/2006 pentru un stagiu in aceasta grupa intre 8 si 10 ani aveti dreptul la reducerea varstei standard de pensionare si a stagiului complet de cotizare cu 4 ani
Stagiul de gr II lucrat inainte de aprilie 2001 a fost echivalat cu conditii deosebite prin Hotararea de Guvern 261/ 2001 si pentru un stagiu in conditii deosebite intre 10 si 12 ani se acorda reducerea varstei standard de pensionare cu 2 ani.
Cumuland cele doua reduceri rezulta o reducere totala a varstei de pensionare de 6 ani si iesirea la pensie la limita de varsta la varsta de 54 ani adica in 20 septembrie 2010.
Varianta 2
Daca stagiile de gr I si II au fost echivalate prin Hotararea de Guvern 261/ 2001 cu conditii deosebite realizati un stagiu total in conditii deosebite de 20 ani si 8 luni pentru care beneficiati de o reducere a varstei standard de pensionare cu 4 ani si 6 luni si puteti sa va pensionati la limita de varsta la varsta de 55 ani si 6 luni, adica din 20 martie 2012 indeplinind si conditia de realizare a stagiului complet de cotizare de 30 ani.
In cazul variantei 2 puteti cere pensie anticipata partiala cu o anticipare de 5 ani fata de 20 septembrie 2016 adica din 20 septembrie 2011, indeplinind si conditia ca la data pensionarii sa aveti stagiul de cotizare mai mare de 30 ani.
Pensia anticipata partiala se diminuiaza cu un procent ce depinde de numarul de luni de anticipare si de numarul de ani cu care stagiul de cotizare depaseste stagiul complet de cotizare la data pensionarii. Pentru cei 4 ani si 6 luni de reducerea varstei de pensionare pentru grupa de munca nu se calculeaza diminuarea pensiei.
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1