Subiect "pensionare" Deschis de mida antoneta la data: 08/10/2009 3:49am
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1
pensionare
Scris de: mida antoneta la data: 08/10/2009 3:49am
Gen:f
Data nasterii:15 dec 1953
Stagiul de cotizare:24,8
Alte date:24,8 ani vechime
Intrebare:Buna ziua! As dori sa stiu cand pot iesi la pensie sau mai bine zis cand pot sa nu mai fiu revizuibila deoarece de 1 an si 8 luni sunt pensionata pe caz de boala, am si 4 ani si trei luni de grupa a doua de munca, si trei ani de scoala profesionala comerciala cu ucenicie si platita fiind pe parcursul acestei scoli, astfel as vrea sa stiu cam care sunt conditiile de pensionare sau de nerevizuire. Multumesc anticipat!
Re: pensionare
Scris de: la pensie la data: 08/11/2009 3:24am
Conform anexei 3 la legea 19/2000 si a datei de nastere aveti dreptul la pensie la limita de varsta 15 iulie 2013 la varsta standard de pensionare de 59 ani si 7 luni, stagiul complet de cotizare de 29 ani si 2 luni si stagiul minim de cotizare de 14 ani si 2 luni. Calculul l-am facut cu programul „ Varsta de iesire la pensie” de pe site-ul nostru.
Din pacate veti fi chemata la comisia de revizuire pana la iesirea la pensie la limita de varsta .
Sunt scutiti de aceasta revizuire numai cei care mai au sub 5 ani pana la varsta standard de pensionare dar care au indeplinita si conditia ca stagiul de cotizare sa fie egal sau mai mare decat stagiul complet de cotizare, iar dv nu indepliniti aceasta conditie.
Pentru stagiul de gr I nu beneficiati de spor de vechime deoarece acest stagiu este mai mic de 5 ani. Daca pe perioada uceniciei ati fost angajata atunci aceasta perioada este considerata stagiu de cotizare dar si in acest caz nu indepliniti conditia de stagiu de mai sus.
Din aceiasi conditie de stagiu care este mai mic decat stagiu complet de cotizare nu puteti beneficia nici de pensie anticipata partiala.
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1