Subiect "armata-facultate" Deschis de nea suca la data: 04/06/2024 12:17pm
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1
armata-facultate
Scris de: nea suca la data: 04/06/2024 12:17pm
Articolul 14
(1) În sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul:
a) a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvență ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare inițială, cu condiția absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz;
b) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;

Articolul 86
(2) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a), b) și e) punctajul lunar este de 0,25 puncte.

Articolul 138
(2) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a) și b) realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, la determinarea punctajului lunar se utilizează salariul minim pe economie, brut sau net, după caz, ori salariul de bază minim brut pe țară din perioadele respective.
…….
(5) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a) și b), realizate în intervalul cuprins între data de 1 aprilie 2001 și data intrării în vigoare a prezentei legi, la calculul punctajului lunar se utilizează 25% din câștigul salarial mediu brut lunar din perioadele respective.

Intrebare : Pentru armata si facultate la zi cate puncte se acorda ?
Daca pentru perioada de dupa 2001 situatia e clara, respectiv 0.25 puncte, pentru perioada anterioar datei de 1 aprilie 2001, art.86 prevede 0.25 puncte in contradictie cu art.138 care prevede sal.min/sal. mediu= aprox.0.5-0.6 puncte.
Re: armata-facultate
Scris de: GicaH la data: 04/06/2024 2:08pm
nea suca :

Am si eu o intrebare, cursurile serale universitare nu au fost cu frecvență?
Atunci înseamnă că se punctează, conform acestei legi făcută de necunoscatori ai limbii române...
Re: armata-facultate
Scris de: Apostol Petru la data: 04/06/2024 4:57pm
GicaH :

prea amabil sunteti...daca as fi pe patul de moarte ultima dorinta ar fi sa-i cunosc personal pe cei care au "compus" textul acestei legi minunateeeee
Re: armata-facultate
Scris de: la pensie la data: 04/07/2024 12:45pm
Pentru nea suca
Noua ni se pare ca prevederile in discutie sunt clare
- Pentru perioada inainte de data de 01 aprilie 2001 se aplica prevederile art 138 alin (2)
- Pentru perioada intre data de 01 aprilie 2001 si data intrarii in vigoare a legii 360/2023 se aplica prevederile art 138 alin (5)
- Pentru perioada dupa intrarea in vigoare a legii 360/2023 se aplica prevederile art 86 alin (2)

Pentru domnul Gica
Regretam ca trebuie sa va dam explicatii tocmai dv.
Facultatea facuta la seral nu sete asimilata stagiului de cotizare desi a fost facuta cu frecventa din cauza prevederilor art 14 alin (3), care prevede ca aceste perioade "se valorifica numai in situatia in care aceste perioade nu se suprapun cu stagii de cotizare realizate in conditiile acestei legi". Iar una din conditiile inscrierii la cursurile serale universitare era sa fii angajat si deci sa realizezi stagii de cotizare.

Pentru domnul Apostol
Nu suntem de acord cu modul dv de exprimare dar suntem de acord cu ideia dv pe care vreti sa o exprimati.
Am considerat ca textele legilor sunt concepute de profesionisti iar noi care le interpretam suntem amatori, insa credem ca legea 360/2023 fie nu a fost facuta de profesionisti fie au avut foarte multe restrictii in formularea legii.
Pentru exemplificare aducem prevederile legilor 19/2000 si ale legii 263/2010 care au prevazut conceptele de salariul minim si salariul mediu lunar pe economie, utilizate la calculul punctajelor lunare. Si ca urmare au prezentat in anexe evolutia acestor salarii medii in perioadele calculate.
In prevederile noii legi a pensiilor 360/2023 s-a prevazut in calculul punctajelor lunare "salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetelui asigurarilor sociale de stat" fara a prezenta in anexa aceste salarii, mai mult noi cunoastem ca aceste salarii au fost stabilite numai incepand cu anul 2001.
Re: armata-facultate
Scris de: GicaH la data: 04/08/2024 10:46am
la pensie :

Eu am inteles prevederile legii si textul, doar va acel cuvant "frecventa" in articolul respectiv mi se pare gresit.... Eu am avut frecventa 100% timp de 6 ani si 93 de zile concediu de studii care ma afectat cu 4 luni taiate vand am terminat facultatea la seral.
Re: armata-facultate
Scris de: Mihaela la data: 04/25/2024 5:54am
Gen:
Data nasterii:
Stagiul de cotizare:
Alte date:
Intrebare:
Referitor la modul de calcul al punctajului pentru perioada anterioara 1.09.2024:
Art. 142. - (1) Pentru perioadele anterioare datei intrării în vigoare a prezentei legi, punctajul lunar se calculează prin raportarea veniturilor prevăzute la art. 139 sau, după caz, la art. 141 la câştigul salarial mediu brut sau net, după caz, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, prevăzut în anexa nr. 7.
Castigul salarial mediu utilizat la fundamentarea bugetului de asigurari sociale se stabileste prin lege in fiecare an pentru anul urmator.
Incepand cu 01.09.2024 se foloseste pentru septembrie - decembrie cel stabilit pentru 2024 si anume: "Conform Legii nr. 422/2023 privind bugetul asigurarilor sociale de stat pe anul 2024, castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului se stabileste la 7.567 lei"
La sfarsitul lui 2024 va fi stabilit prin legea bugetului de asigurari sociale pentru 2025 si fi acelasi pentru toate lunile din 2025. Si asa mai departe...
Nu se pot publica de acum pentru viitor, iar pentru trectut ramane aceeasi regula ca pana acum pentru care exista tabele publicate.